Se afișează postările cu eticheta Intalnire cu cei mici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Intalnire cu cei mici. Afișați toate postările

joi, 6 iunie 2013

Întâlnire cu clasa a IV-a

Cei mici au fost dintotdeauna mai uşor de modelat decât cei mari, întrucât ei sunt la vârsta la care învaţă, descoperă şi nu le e teamă.
Cum ca să fii un bun cetăţean, trebuie să fii format de mic, am considerat că cea mai bună cale de a-i pregăti oameni pentru viitor este aceea să le insuflăm de pe-acum ceva din conştiinţa responsabilităţii şi implicării.
Astfel, o altă activitate pentru promovarea valorilor europene şi a cetăţeniei active am desfăşurat-o la clasa a IV-a, o activitate, putem spune noi, destul de interesantă, pentru că am fost mai inventivi, pentru a le putea capta atenţia şi pentru a-i face să se şi distreze în acelaşi timp.













marți, 28 mai 2013

Vizită la clasa I

Astăzi, după multe încercări, am reuşit să ne întoarcem în timp. Unde? În copilărie, când învăţam tot ceea ce ştim acum prin jocuri, poveşti şi desene. Cum? Prin întâlnirea noastră cu elevii de la clasa I.
Credem că, atunci când eşti mic, îţi place să înveţi cât mai multe jucându-te, iar învăţăturile de bine le reţii din poveştile cu zmei şi zâne.
Asta ne-am propus şi noi azi, să îi învăţăm pe prichindeii de la clasa I B să fie cuminţi, ascultători, să îi ajute pe cei care au nevoie de sprijin, să păstreze mediul curat, şi asta nu puteam face decât coborând în lumea lor. Ne-am jucat cu ei, am desenat şi le-am citit poveşti cu morală.
Activitatea a fost una foarte plăcută, atât pentru noi, cât mai ales pentru ei. Ne-au ascultat cu atenţie, ne-au dovedit că sunt mai receptivi decât colegii lor mai mari şi asta ne-a bucurat mult.