În Colegiul Naţional "George Coşbuc" există un "colţ" dedicat campaniei noastre de promovare a valorilor europene în contextul cetăţeniei active şi a antreprenoriatului social, în care se găsesc desene, planşe şi afişe. Locul nostru este plin de culoare şi veselie, şi în cea mai mare parte este rezultatul activităţilor desfăşurate de copii în atelierele de lucru. Prin intermediul acestui colţ de promovare am reuşit să atragem şi mai mult atenţia asupra noastră şi a scopului nostru.
Se afișează postările cu eticheta Promovare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Promovare. Afișați toate postările
luni, 10 iunie 2013
vineri, 31 mai 2013
Campania noastră continuă!
Azi am profitat că oraşul Motru se află în zi de sărbătoare (Zilele Motrului) şi am ieşit pe străzi să ne promovăm mai mult campania. Vă invităm să urmăriţi câteva poze:
joi, 23 mai 2013
Prima zi de promovare
Pentru a reusi ceea ce ne-am propus trebuie, in primul rand, sa fim cunoscuti. Elevii liceului nostru, pentru a reactiona pozitiv la actiunile noastre, trebuie sa stie cine suntem, ce vrem sa promovam, ce ne dorim sa realizam. In acest sens, am lipit afise, am vorbit cu cativa dintre colegii nostri, i-am invitat sa ne urmareasca pe blog si in activitatile pe care urmeaza sa le intreprindem si am facut multe poze.
Va prezentam toate acestea in clipul de mai jos:
miercuri, 22 mai 2013
Promovare în cadrul şedinţei CŞE
Astăzi am ales să ne promovăm campania în cadrul şedinţei Consiliului Şcolar al Elevilor, întrucât considerăm că acesta este principalul loc în care elevii de la noi din şcoală pot deprinde abilităţile şi însuşirile unui cetăţean activ. CŞE din Colegiul Naţional "George Coşbuc" a oferit dintotdeauna elevilor oportunităţi pentru dezvoltarea personală, iar proiectul nostru propune activităţi menite să-i ajute pe acest drum.
Astfel, aşa cum ne aşteptam, am primit susţinere şi încurajare din partea colegilor din consiliu şi s-au arătat bucuroşi să se implice în activităţile pe care ne-am propus să le desfăşurăm. Sperăm să nu-i dezamăgim!
Astfel, aşa cum ne aşteptam, am primit susţinere şi încurajare din partea colegilor din consiliu şi s-au arătat bucuroşi să se implice în activităţile pe care ne-am propus să le desfăşurăm. Sperăm să nu-i dezamăgim!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
































